Totul despre

UN SPION CARE ȘTIA PREA MULTE

tinker Filmul a primit 11 nominalizări la premiile BAFTA 2012, inclusiv pentru categoriile Cel mai bun regizor, Cel mai bun film, Cel mai bun actor (Gary Oldman), Cel mai bun scenariu adaptat şi 3 nominalizări la premiile Oscar 2012: Cel mai bun actor într-un rol principal (Gary Oldman), Cel mai bun scenariu adaptat, Cea mai bună coloană sonoră original (Alberto Iglesias)

UN SPION CARE ŞTIA PREA MULTE este adaptarea pentru marele ecran a romanului lui John le Carré TINKER, TAILOR, SOLDIER, SPY, tradus în România Cîrtiţa, un clasic al genului şi un imens succes de librării. Thrillerul este regizat de Tomas Alfredson (Let The Right One In), iar adaptarea scenariului le aparţine lui Bridget O’Connor şi Peter Straughan.

În 1973, Războiul Rece face în continuare ravagii în planul relaţilor internaţionale. Serviciul Secret al Marii Britanii (SIS), cunoscut sub numele MI6, cu nume de cod “Circus”, face eforturi ca să ţină pasul cu serviciile de spionaj ale altor ţări pentru a menţine siguranţa Marii Britanii. Şeful “Circului”, cunoscut sub numele de “Control” (John Hurt), trimite agentul operativ Jim Prideaux (Mark Strong) în Ungaria, dar misiunea acestuia eşuează, iar Control e forţat să-şi dea demisia, la fel ca locotenentul care e mîna sa dreaptă, George Smiley (Gary Oldman), un agent de carieră cu simţurile ascuţite. Smiley e chemat, însă, de subsecretarul de stat Oliver Lacon (Simon McBurney) pentru a fi reangajat în secret, pentru că există temerea că Circul e compromis de un agent dublu, sau e o cîrtiţă care lucrează pentru Uniunea Sovietică şi pune în pericol Anglia. Ajutat de un agent mai tînăr, Peter Guillam (Benedict Cumberbatch), Smiley ia la verificat activităţile Circului din prezent şi din trecut, dar urmele cîrtiţei rămîn ascunse pînă cînd agentul de teren Ricki Tarr (Tom Hardy) îl contactează în mod neaşteptat pe Lacon. În timp ce lucra sub acoperire în Turcia, Ricki s-a îndrăgostit de o femeie măritată, Irina (Svetlana Khodchenkova), care pretinde că posedă informaţii de o importanţă crucială. Separat, Smiley află că Control a scurtat lista suspecţilor, reducînd-o la cinci nume. Aceştia sînt ambiţiosul Percy Alleline (Toby Jones), pe care Smiley l-a numi “Tinker”, alunecosul arogant Bill Hayden (Colin Firth), numit “Tailor”, loialul Roy Bland (Ciaran Hinds), numit “Soldier”, înfiptul Toby Esterhase (David Dencik), numit şi “Săracul”, dar şi… Smiley însuşi.

Înainte ca alarmantul adevăr să iasă la iveală, cei implicaţi vor trece prin situaţii emoţionale şi fizice care vor escalada pînă la paroxism. StudioCanal prezintă UN SPION CARE ŞTIA PREA MULTE, o coproducţie Karla Films, Paradis Films, Kinowelt Filmproduktion, cu participarea Canal+ şi CineCinema. Filmul este o producţie Working Title, iar distribuţia îi cuprinde pe Gary Oldman, Kathy Burke, Benedict Cumberbatch, David Dencik, Colin Firth, Stephen Graham, Tom Hardy, Ciaran Hinds, John Hurt, Toby Jones, Svetlana Khodchenkova, Simon McBurney, Mark Strong. Castingul a fost realizat de Jin Jay, muzica îi aparţine lui Alberto Iglesias, iar montajul, lui Dino Jonsäter, SFK. Maria Djurkovic este creatoarea costumelor, iar director de imagine, Hoyte van Hoytema, F.S.F., N.S.C. Alexandra Ferguson este co-producător, iar producători executivi, Debra Hayward, Liza Chasin, Olivier Courson, Ron Halpern. John le Carré, Peter Morgan, Douglas Urbanski sînt coproducători. Filmul e bazat pe romanul lui John le Carré. Scenariul e semnat de Bridget O’Connor şi Peter Straughan. Filmul e produs de Tim Bevan, Eric Fellner, Robyn Slovo şi regizat de Tomas Alfredson.

“Am primit ideea de realizare a unui film de lung metraj după TINKER, TAILOR, SOLDIER, SPY cu aceeaşi îngrijorare pe care ar fi avut-o oricine a îndrăgit mini-seria TV de acum 32 de ani. George Smiley era Alec Guiness. Alec era George. Punct. Cum ar putea un alt actor să egaleze, ca să nu zic, să depăşească interpretarea lui? Şi cum ar putea orice regizor de film, chiar şi unul distins, precum Tomas Alfredson, să spună aceeaşi poveste complicată în doar două ore? Serialul de televiziune a avut nevoie de şapte episoade. Şi, luaţi-o cum vreţi, dar un serial TV este tot un fel de emisiune radiofonică, dar cu imagini, în timp ce filmele artistice din ziua de azi de-abia mai au vreun dialog. Îngrijorările mele nu aveau temei. Alfredson a realizat un film care, după părerea mea, funcţionează superb, şi care mă duce în locuri ascunse ale romanului, unde serialul de acum 32 de ani nu se aventurase. Gary Oldman onorează geniul cu care Guiness şi-a făcut personajul, George Smiley. Evocă aceeaşi solitudine, interiorizare, durere şi inteligenţă ca şi predecesorul său, chiar şi aceeaşi eleganţă. Dar Smiley interpretat de Oldman este, încă din primul moment în care îşi face apariţia, un om care aşteaptă răbdător să explodeze. Proprii lui Oldman îi sînt furia mocnită, umanitatea cu care aproape că nu face faţă ca să-şi ţină capul la suprafaţă. Dacă ar fi să-l întîlnesc pe Smiley al lui Alec Guiness într-o noapte sumbră, instinctul mi-ar dicta să mă pun sub protecţia lui. Dacă l-aş întîlni pe Oldman, cred că pur şi simplu aş lua-o la sănătoasa. Filmul este, prin prisma mea personală, un triumf. Şi dacă oamenii mi-ar scrie să mă întrebe “cum am putut să las să i se facă aşa ceva bietului Alec Guiness”, le-aş răspunde că “bietul Alec” ar fi primul care ar ovaţiona în picioare interpretarea lui Oldman. Nu e filmul cărţii. E filmul prin el însuşi şi, în opinia mea, este o operă de artă de sine stătătoare. Sînt foarte mîndru că i-am oferit lui Alfredson acest material, dar ceea ce a creat este un minunat rezultat care îi aparţine întrutotul.”

John le Carré, 23 iulie 2011

“Cînd l-am întîlnit prima dată pe John le Carré, s-a exprimat foarte clar referitor la cum dorea să fie versiunea de film artistic a romanului său, Tinker, Tailor, Soldier, Spy: “Vă rog să nu filmaţi romanul sau să nu faceţi un remake al miniseriei TV. Acestea există deja. Nu mă voi amesteca, dar mă puteţi chema oricînd dacă aveţi vreo nelămurire.” Cred că i-am dat ascultare întocmai.

Sigur că nu poţi surprine fiecare detaliu dintr-o carte de 349 de pagini într-un film. Dar poţi să iei temele şi firele narative şi momentele, şi să încerci să descrii ceea ce vezi. Cu “Un spion care ştia prea multe” cred că am făcut un film despre loialitate şi idealuri, valori care sînt extrem de relevante, poate pentru că în zilele noastre au devenit atît de rare?”

Tomas Alfredson

August, 2011

DESPRE PRODUCȚIE

Puţini scriitori au înţeles lumea spionajului la fel de bine ca John le Carré, autor al peste 20 de romane de gen, inspirate din propria experienţă, ca fost membru al faimoaselor servicii britanice MI5 şi MI6, dar şi ca spion sub acoperire în miezul Războiului Rece. George Smiley este cel mai celebru personaj al său, introdus în primul său roman din 1961, Call for the Dead. Publicat în 1974, Tinker, Tailor, Soldier, Spy este considerat ca cel mai bun roman al său şi una din capodoperele ficţiunii de spionaj.

La douăzeci de ani de la căderea Zidului Berlinului, scenaristul Peter Morgan i-a sugerat lui Tim Bevan, producător şi co-preşedinte al companiei Working Title Films o potenţială adaptare a romanului pentru cinema, iar acesta a simţit că e momentul ideal pentru acest proiect. Bevan explică: “După 20 de ani, lumea s-a schimbat, aşa că am considerat că un film despre perioada războiului rece ar fi binevenit. M-am gîndit că un film de limbă engleză ar putea vorbi despre duşmanul de atunci, pus în contextul potrivit. Iar romanul despre care mi-a vorbit Peter mi s-a părut cel mai potrivit pentru un film.”

Scriitorul a primit bine ideea: “A fost, de fapt, destul de entuziasmat”, spune Bevan, care a început imediat pregătirile împreună cu Eric Fellner, partenerul său de la Working Title, recrutîndu-l în proiect şi pe Robyn Slovo, care mai lucrase cu compania. “Cred că a înţeles că e o oportunitate de a se adresa prin această ecranizare publicului mai tînăr, din ziua de azi. “Mi-am cîştigat existenţa, chiar şi reputaţia, scriind cărţi, dar cred că publicul de azi, în marea lui parte, nu mai citeşte. De aceea, sînt mulţumit dacă poate avea acces la poveste prin intermediul unui film. Dacă îi va face să-şi dorească să citească şi cartea, voi fi şi mai mulţumit.” Cînd scriitorul a acceptat propunerea companiei de producţie, a insistat ca realizatorii să nu fie integral fideli romanului. “Ne-a spus că îşi dorea ca noi să facem un film de epocă, dar trebuie să-l reinterpretăm”, spune Bevan. Le Carré spune: “Versiunea pentru televiziune avea nostalgie, iar personajele erau forte ataşante. Filmul de acum e lipsit de sentimente, e sumbru, mai crud, şi exact aşa şi trebuie să fie. Cînd am scris romanul, m-am gîndit că are o universalitate pe care o puteam exploata. Cartea a rezonat cu publicul, căci oamenilor le place să-şi vadă vieţile în termeni de conspiraţie, mai ales relaţia lor cu instituţiile.”

“Povestea în esenţa sa este una despre “cine e vinovatul?”, spune Bevan. “Cine e agentul dublu? Povestea se mişcă înainte şi înapoi, prin diferite perioade de timp. Dacă o făceam prea simplă, dovedeam lipsă de respect pentru complexitatea sa; dacă o făceam prea complicată, riscam să îndepărtăm spectatorul. A fost o adevărată cursă de echilibristică.” Le Carré spune: “Pentru mine, lumea secretă a spionilor era şi o metaforă pentru lumea în care trăim, în care ne trădăm unii pe alţii, ne dezamăgim reciproc şi în care mai degrabă ne prefacem că trăim, decît să fim preocupaţi să trăim de-adevăratelea.” Slovo adaugă: “E o poveste universală despre trădare şi înşelăciune, despre onestitate şi necinste, despre oameni care îşi bagă nasul în vieţile altora, asta în timp ce ei înşişi mint despre propriile vieţi.”

MAEŞTRII SPIONI

În timp ce căutau un regizor pentru film, Tim Bevan a primit un telefon de la Tomas Alfredson, cineastul suedez care a captat atenţia comunităţii cinematografice internaţionale cu Let the Right One In. Alfredson auzise că Working Title se pregăteşte să facă acest film.S-a stabilit o întîlnire, iar Bevan spune: “Mă aşteptam să întîlnesc un tînăr suedez îmbrăcat la modă, dar m-am trezit la uşă cu un tip foarte înalt, cam de-o vîrstă cu mine, şi foarte liniştit. L-am întrebat care e abordarea lui, iar el mi-a spus: “Mă gîndesc că toţi tipii plini de muşchi se duc şi se înrolează în armată, iar ceilalţi, tocilarii, se fac spioni.” M-am gîndit că, da, e un punct de vedere demn de luat în seamă.” Bevan continuă: “Căutam o viziune regizorală a unui regizor sigur pe el, care să poată conduce cu mînă fermă spectatorul prin această poveste. Tomas nu părea candidatul pe care-l căuta, dar Le Carré a văzut “Let the Right One In” şi ne-a impulsionat să mergem pe mîna lui Tomas.” Scriitorul spune: “Mă gîndesc că, lucrînd cu un regizor străin avem avantajul că, ceea e pierdem pe partea spiritului britanic, recompensăm din plin ca spirit internaţional, universal.”

Regizorul recunoaşte că a simţit presiunea faptului că urma să lucreze pe baza unui roman extrem de important în literatura britanică: “Dar trebuie să nu te laşi copleşit, pentru că, dacă vrei să-ţi faci treaba cu curaj, trebuie fii complet conectat la material. John Le Carré a fost incerdibil de generos şi de deschis cu noi şi ne-a sfătuit să privim romanul prin proprii ochi. Aşa că am încercat să pun în imagini ce am văzut în carte, astfel încît caracterul uman al personajelor să răzbată pe ecran.”

După ce Peter Morgan a scris prima versiune a scenariului, producătorii au aflat că scenaristul nu mai era disponibil ca să continue, aşa că s-a apelat la echipa formată din Bridget O’Connor şi Peter Straughan, care au lucrat la scenariu timp de un an. John Le Carré declară: “Am o mare admiraţie pentru ceea ce au scris Bridget şi Peter. Cred că cel mai mare compliment pe care realizatorii l-au putut aduce cărţii a fost faptul că au făcut propriul lor film. Cred că s-au descurcat minunat.”

Rămînînd fidel perioadei în care a fost scris şi publicat romanul, filmul se desfăşoară între anii 1973 şi 1974. Bevan adaugă: „Scenariştii au păstrat complicaţiile din carte şi au creat o poveste convingătoare, emoţii şi personaje profunde.” Regizorul spune şi el: “Acest film e, cu siguranţă, un mare pas înainte pentru mine. Fac filme de 30 de ani, iar aceasta a fost o mare şansă pentru mine să lucrez într-o limbă străină. Dar toată lumea m-a ajutat forte mult.” Afredson are numai cuvinte de laudă în primul rînd pentru jumătatea feminină a echipei de scenarişti, Bridget O’Connor, care, din nefericire, a murit exact cînd începeau filmările: „M-a ajutat foarte mult perspectiva e, ca femeie. Aceşti bărbaţi trebuia să-şi folosească şi partea lor feminină.”

ÎN PIELEA LUI GEORGE SMILEY

Pentru că Sir Alec Guiness a lăsat istoriei filmului cea mai memorabilă interpretare a personajului George Smiley, Gary Oldman a avut de preluat dificila sarcină de a interpreta unul din cei mai famoşi spioni din luma ficţiunii. Tomas Alfredson îl descrie pe Smiley drept „spionul perfect”, aşa că era nevoie de un actor care să nu exagereze cu interpretarea. Gary Oldman a fost candidatul perfect pentru viziunea realizatorilor: „Gary Oldman îşi poate şterge ochelarii şi e la fel de pătrunzător ca un alt actor care dă un pumn cuiva. E un mare actor. Gary spune atît de multe prin cele mai mici expresii ale feţei. Cînd ridică vocea, chiar şi puţin, efectul este uriaş. Penru actor e o abordare foarte vulnerabilă, să lucreze cu atîta subtilitate. A fost fantastic să-l urmăresc.”

Gary Oldman spune: „Am fost foarte flatat cînd mi s-a oferit rolul lui George Smiley şi că aveam să iau parte la acest proiect. Smiley s-a născut din experienţa personală a lui John le Carre, aşa că e un personaj foarte complex realizat. Anglia are o tradiţie foarte îndelungată în spionaj, şi aş spune că am spionat foarte bine. George Smiley e un personaj delicios şi un rol minunat pentru un actor. Este, în acelaşi timp, manierat, chibzuit şi perspicace. E un mare manipulator a birocraţiei, are o memorie incredibilă, pe care o foloseşte ca pe o capcană şi are un simţ înnăscut al slăbiciunilor specifice condiţiei umane.” După o primă întîlnire scurtă cu Alfredson, pentru a discuta despre personaj, Oldman spune că a avut apoi discuţii mai îndelungate despre anumite detalii, precum silueta lui Smiley, dacă poartă sau nu ceas; am decis să nu poarte cu el cătuşe, etc.” Pentru a deveni Smiley din cap pînă în picioare, Oldman a refuzat o perucă, dar părul i-a fost albit şi vopsit cărunt. Creatoarea de costume Jacqueline Durran a ales perechea de ochelari pe care Smiley trebuie să o poarte tot filmul, dar ochelarii i-a găsit Gary Oldman, într-una din călătoriile sale. Durran spune: „Lui Tomas i-au plăcut, aşa că am făcut un duplicat după ei, pentru cazul în care s-ar fi întîmplat ceva cu ei pe platou.”

Concluzionînd, Gary Oldman spune: „Am jucat multe personaje extrovertite, aşa că acum mi-a plăcut schimbarea, să interpretez un personaj atît de liniştit. Smiley nu se dă în spectacol. E parte a unei partide cu miză uriaşă, în care fiecare îl urmăreşte pe celălalt.”

CINE SUNT CEILALŢI

Titlul (original, n.n.) este luat dintr-o poezioară pentru copii: „Tinker, tailor, soldier, sailor, rich man, poor man, beggar man, thief”, iar în carte, acestea sînt numele de cod ale spionilor. Cei doi scenarişti au păstrat mare parte din nume în film. „Circul” a trebuit apoi să fie populat de actorii din jurul lui Gary Oldman. Producătorul Robyn Slobo spune: „Nu a fost greu să găsim restul actorilor. Aveam un scenariu excelent scris după o carte excelentă, plus un actor mare pentru rolul principal.” Tomas Alfredson adaugă: „Aveam nevoie de actori puternici, care să se poată echilibra unul pe celălalt şi cred că am reuşit să-i găsim.” Tim Bevan adaugă şi el: „Au venit la audiţii mulţi actori pentru motivul că în ziua de azi nu mai sînt multe roluri de acest fel. Actorii îşi doresc astfel de roluri.” În fruntea “Circului” se află prietenul şi mentorul lui, cu nume de cod “Control”, interpretat de John Hurt, de două ori nominalizat la Oscar. Hurt spune: “Control nu e un rol forte mare. De fapt, e cel mai scurt rol principal pe care l-am jucat vreodată, dar e un rol central. Iar ceea ce ştie despre trădător, îl face pe Smiley să-şi conducă ancheta.”

Deși Control este apropiat de Smiley, nu-l exclude pe prietenul său din cercul de suspecți. Dar primul dintre suspecți e „Tinker”, adică Percy Alleline. Toby Jones este cel care-i dă viață lui Percy, despre care spune: “El e instrumentul schimbării, în sensul că propria sa ambiție este cea care-l face să vrea reorganizarea Circului. Dar fiecare personaj este, pe rînd, și pion și rege, și este exact tipul de individ care poate fi condiționat și controlat de cineva cu intenții necurate. Slăbiciunea lui este dorința de putere și este exact genul de slăbiciune care poate fi exploatată.” Transferul de putere la conducerea Circului îi este favorabilă lui Bill Haydon, cu nume der cod “Tailor”, portretizat de Colin Firth, care spune despre personajul său: “Haydon are o putere imensă în negocierea operațiunilor străine. Este foarte admirat de membrii mai tineri ai organizatiei, fiind adulat ca un erou. Cu toții îi admiră felul de a se purta, dar, de fapt, e la fel ca ceilalți din jurul său: cu toții sînt niște oameni foarte singuri. Sînt niște profesioniști extrem de bine pregătiți, dar al căror idealism a fost călcat în picioare. Fiecare dintre ei e vulnerabil în felul său și incapabil de intimitate. Atunci cînd au parte de așa ceva, intervine iremediabil trădarea. Avînd în vedere toate acestea, toți acești bărbați nu-și pot permite să dea curs sentimentelor.” Ciarán Hinds este “Soldier”, și spune despre personaj: “E un cabalist care simte șansa cînd se înclină balanța puterii. Roy Bland, pe numele lui adevărat, este capabil să meargă înainte cînd Control pierde conducerea, și să-și urmărească interesele cu agresivitate. E direct, dar a învățat și să joace manipulator.”

Singura femeie din cercul spionilor e Connie Sachs, care e interpretată de Kathy Burke: “E singura în care Smiley are încredere; e mereu pe fază, deși nu mai e foarte activă operațional, și știe în continuare fiecare pas al sovieticilor. Se simte foarte apropiată de Smiley, pe care îl consideră extrem de inteligent și de loial; acesta a tratat-o dintotdeauna ca de la egal la egal. Cînd vede că a fost îndepărtat de la conducere Control, simte că o eră a luat sfîrșit și regretă vremurile în care erau toți o echipă.”

LUMEA CIRCULUI

Majoritatea acțiunii filmului se desfășoară în Londra și în împrejurimi. În locație s-a filmat în Marea Britanie, unde s-au amenajat interioarele pentru birouri, iar activitățile de teren au fost filmate la Budapesta și Istanbul. Producătorul Robyn Slovo spune: “Filmările în străinătate i-au izolat pe unii dintre actori de restul distribuției. Dar, pe de altă parte, Budapesta, de exemplu, ne-a adus exact în lumea cenușie a poveștii, așa cum era ea în acea perioadă. Am găsit acolo multe locuri care datau din anii 70. Secvența de început al filmului arată extraordinar datorită a ceea ce am găsit la Budapesta. ” Dar ceea ce a adus la viață peisajul a fost viziunea cinematografică a regizorului, despre care Oldman spune, admirativ: “Tomas are un simț al detaliului rar întîlnit; el e cel care a reușit să dea viață tensiunii și atmosferei încărcate de paranoia și de sentimentul că se strînge șurubul din ce în ce mai mult în jurul personajelor.” Alfredson a apelat la directorul de imagine Hoyte van Hotema, despre care spune: “Are tot timpul idei bune; am avut discuții permanente despre imagine și am încercat să nu copiem alți cineaști. Eu nu sînt genul de regizor căruia să-i placă să tragă multe duble, așa că, pe platou, toată lumea era pregătită. ”

Colin Firth spune: “E un regizor foarte bun la nuanțe. Este conștient că spațiile nu trebuie neapărat umplute cu zgomot.” Tim Bevan mărturisește și el: “A fost un platou de filmare foarte liniștit, aproape ca unul pe care filmează frații Coen. Hoyte și Tomas erau foarte apropiați la filmări, și toată lumea, actori și tehnicieni, era foarte concentrată.” Regizorul a planificat dinainte vizualizarea lumii complexe a Circului, cu labirinturile de coridoare și scări: “Adevăratul MI6 era în acea vreme, așa cum mi-a fost descris, o clădire închisă cu coridoare care dădeau la uși închise, în spatele cărora oamenii stăteau așezați la birouri. Mi-am dat seama că nu ar fi arătat prea interesant în film, așa că am creat o interpretare a funcțiunilor clădirii, cu diferitele niveluri ierarhice. La etaj stau șefii, așa că acolo e mai liniște. Cu cît cobori, cu atît se aglomerează din ce în ce mai mult.” Colin Firth spune: “A fost fascinant să vezi toată desfășurarea umană necesară pentru a înregistra audio, pentru a reproduce documente, pentru a face fotografii. Totul era și arăta ca în acei ani.” Cea care a reușit să aducă filmului aerul de autenticitate este scenografa Maria Djurkovic, care spune: “Pereții departamentului artistic au fost literalmente acoperiți cu imagini de referință din podea pînă în tavan. Tomas este foarte educat din punct de vedere vizual și preferă, în general, soluții mai elaborate. Nu se teme să întreacă limitele.”

Împreună cu Djurkovic, Alfredson a creat paleta saturată și monocromatică, iar obiectivul principal a fost crearea unei atmosfere de autenticitate. “Nu cred că am mai văzut actori atît de mulțumiți cu decorul, și, cînd îi auzeam vorbind în ritmul acelor ani, cu toții ne simțeam exact ca atunci ”, spune Alfredson. S-a căutat autenticitate, dar s-au evitat clișeele. Creatoarea de costume Jacqueline Durran spune: “Totul a fost gîndit în cheie moderată. S-a cerut calitate, iar costumele au fost create astfel încît să nu fie nici exagerate, dar nici șterse. Pentru că majoritatea personajelor sînt oameni de vîrstă mijlocie și provin din clasa de mijloc, costumele lor trebuia să fie cele pe care le preferaseră cu 10-15 în urmă, cînd erau tineri, pe care nu se mai sinchiseau să le schimbe. Nici cei mai tineri nu au ținute stridente. Sînt genul de oameni care nu mergeau să-și facă hainele pe Carnaby Street, de ultima modă, ci mai degrabă pe Saville Row, unde stilul e mai clasic și mai tradițional.” A fost nevoie de multă muncă și creativitate pentru ca filmul să arate autentic. Mark Strong spune: “Aceste filmări au fost o revelație pentru mine, și nu numai pentru că am avut scene scrise minunat, împreună cu acești actori extraordinari, dar am avut un regizor care ne-a ghidat printre detaliile și fațetele personajelor noastre cu un simț deosebit al descoperirii unui unghi de privire inedit.” Alfredson rememorează o zi care a fost foarte specială: “Aveam de filmat pentru două zile scena petrecerii de Crăciun a Circului; aveam peste 100 de figuranți, era toată lumea acolo. În a doua zi de filmare, a venit pe platou John le Carreși toți s-au îmbulzit să-l vadă. Robyn Slovo a decis să-l introducem și pe el în scenă, să facă parte din povestea pe care el o crease. ” Scriitorul se amuză: “A trebuit să mă gîndesc cine puteam fi eu, la vîrsta mea înaintată, în acea comunitate. Și am decis ca aveam să fiu un bibliotecar adus acolo de dragul vremurilor de odinioară, căruia i s-a dat voie să se îmbete criță. ”

Producătorul Tim Bevan spune: S-a simțit foarte bine. Cred că acelea au fost singurele zile în care toți actorii principali erau laolaltă în aceeași scenă, pentru că se petrecea în trecut, atunci cînd totul era – sau, cel puțin părea – bine în interiorul Circului. E o scenă care nu se regăsește în roman.“

trailer film ”Tinker, Tailor, Soldier, Spy”